Despre noi
Inspiratie
Cu circa 21.000 locuitori, aflat între Roma și Napoli, orașul Gaeta surprinde cu frumusețea unui golf specific italian, în care fructele de mare au o altă savoare atunci când se simte briza Mării Tireniene.
Primul manuscris în care s-a regăsit cuvântul „pizza” a fost găsit în Gaeta și provine din anul 997. Așadar, ce nume puteam să oferim unui restaurant care s-a vrut a fi dedicat celei mai bune pizza din proximitate, dacă nu Gaetana?! Și pentru că ne-am dorit să oferim o experiență completă, am adăugat rețete în meniu pentru a ajunge să fim un restaurant cu specific autentic italienesc.
Despre noi
Pentru a oferi o experiență completă și pentru ca fiecare client care ne trece pragul să se simtă mai aproape de Italia și de aerul specific al locului, Gaetana se bucură de iscusința a doi bucătari chefi și un bucătar executiv, toți 3 cu peste 10 ani experiență în bucătăria italienească. Executivul împărtășind passione per la cucina peste 20 de ani în Italia, mai exact de Milano.
Cu peste 80% din ingrediente cu proveniență italiană, un decor inspirat din sudul Italiei, culori naturale care duc cu gândul către această zonă, unde clima este puțin mai aridă, și cu muzică live – ne dorim să rămânem autentici! De la tehnica de gătire și până la experiența din restaurant, oferim produse și servicii la cel puțin aceeași calitate, precum în restaurantele de top ale Italiei.